VISUL ROMÂNESC VERSUS COȘMARUL AMERICAN – 4

VISUL ROMÂNESC VERSUS COȘMARUL AMERICAN – 4

Mai am o zi de petrecut în Romania și sunt fericită că am cunoscut atât de mulți oameni și m-am simțit ca acasă. Decid să merg la Văleni, după cum le promisesem Părinților și așa cum își dorea și soțul meu.

Dar sunt anunțată că sunt invitată la o altă emisiune : ”Neatza cu Răzvan și Dani”.

Cărți nu mai am și în afară de asta, despre altceva nu vreau să vorbesc, nu vreau să apar în costum de baie și habar nu am cine sunt Răzvan și Danny!

Mi se explică. Este vorba despre Răzvan Simion și Dani Oțil, doi tineri de succes care au o emisiune de dimineața, un matinal, la ora 8. Cu ocazia acestei invitații își fac apariția, din nou, părerile pro și contra.

“Nu ai ce să cauți acolo! Sunt niște șmecheri de București și atât.”

“Nu o să îți placă. Nu au rafinamentul și experiența pe care le are Teo. Sunt niște puștani care invită maneliști ca să râdă de ei.”

“Nu, nu te duce ! Nu ești pregătită. Trebuie să înveți să vorbești românește ca la București. Ei sunt tari.”

Recunosc că aici am clacat. Nu pot să rezist unei tentații lingvistice. Dar continui să ascult păreri fiind total în necunoștință de cauză.

“Ioana, fii atentă ! Tipii ăștia nu sunt ce par a fi. Sunt foarte isteți și anuleză tot și pe toți cei care vin la emisiune.” Hopa! Tentația crește. Dar încerc să aplic principiile strategice ale locuitorilor orașului Washington : tac și analizez.

“Doamna Lee, dumneavoastră sunteți o intelectuală. Acești (….cuvinte urâte….) nu sunt demni de prezența dumneavoastră.”

Aici am tras linie! Dacă se vorbește extrem negativ despre cineva, înseamnă că au success.

“Ioana, trebuie să mergi ! E greu să ajungi la Răzvan și Dani în emisiune, deși mulți își doresc. Tipii sunt extraordinari și au audiență maximă. ”

Mă decid să merg. Cer să văd poze cu ei, până să le explic celor dragi mie că le trag din nou plasă fiindcă nu sunt capabilă să rezist unei ispite. Mi se reamintește că, DE FAPT, ei au acceptat cu greu să vin, în sfârșit, în emisiunea lor.

Măi să fie! Abia aștept să văd cu cine am de-a face.

Cu durere în suflet, le spun Părinților că nu mai ajung la Văleni, îl rog pe soțul meu să se ocupe de bagaje iar el îmi reamintește, amabil, că a doua zi, indiferent de ce se întamplă, noi doi vom fi în drum spre Washington. Îmi mai spune că nu, nu pot să mai stau câteva zile. Dar că mă pot întoarce la toamnă când îmi lansez ultima carte și le retipăresc pe celelate.

Nu zic nimic fiindcă nu am nimic de zis. Mi le-am făcut pe toate cu mâna mea și tot așa o să mă și descurc.

Am renunțat în mod brutal la editura cu care lucrasem foarte bine în trecut din cauză că începuseră să contrazică tot ceea ce învațasem, luptând cu viața pe 3 continente. Le eram recunoscătoare pentru experiențele nemaipomenite, pentru faptul că publicaseră și vândusera “Ai Suru- A Iubi” volumul 1 și, deși nu și-au dorit inițial, au publicat și “Musings of a Blog-Totter – Reflecțiile unui blog-trotter” care a avut success la tineret.

Editura cu care urma să colaborez nu dorea să publice acest ultim volum și avea reguli stricte pentru celelalte.

Nu știu nimic despre publicare de cărți, nu vreau sa fiu ”scriitoare”, iar soțul meu consideră această muncă a mea ca fiind ”interesantă” și ”importantă” pentru dezoltarea mea spirituală, până hotărăsc ce fac cu viața mea.

Intelectualii români nu mă mai vor fiindcă am apărut la TV și am postat poze în bikini, prietenii din Washington mă felicită pentru că am adoptat libertatea de exprimare specific americană, iar Japonia îmi spune că dacă eu sunt bine, atunci totul e bine. Să ascult de sufletul meu japonez și să accept faptul că nu voi fi niciodata ca ”ceilalți” ?

Mândria eroica și ridicolă de la 20 de ani mi-a dispărut de mult pentru că viața mi-a adus umilințe pe care le-am acceptat cât de bine am putut. Acum, din nou, treceam printr-un moment de nesiguranță pe care nu știam dacă ar trebui să îl înfrunt sau nu.

  • Dacă avocații tăi și noua editură nu vor cădea de accord asupra termenilor contractuali, ce se va întâmpla? îl întreb pe soțul meu mai mult retoric.
  • Stai liniștită. Totul se va rezolva. Precis o să mai scrii și alte cărți și nu vrei să renunți la drepturile de autor. În plus, dacă mergi la New Yok, așa cum ai mai spus, e posibil să găsești o editură americană cu care să colaborezi. Tu ce vrei : România sau Statele Unite? Asta este întrebarea la care numai tu poți să răspunzi. Europa, State sau Asia. Până să ajungi să le ai pe toate, trebuie să te concentrezi asupra uneia dintre ele.

Mă întreb de ce nu mă invită nimeni la o emisune de genul : ”Întrebă publicul ” sau ”Sună un prieten”?

Eu vreau și capra și varza, și capra și varza mea, si pe a vecinului! Mare chestie! Vreau și studiile necesare să intru la facultatea de drept la o universitate americană, vreau și doctorat în literatură engleză și studii de sociologie. Chiar dacă am 44 de ani, m-am săturat să mi se tot spună să decid și să aleg! Vreau să fac tot ce îmi place ! Și îmi plac multe. Dar vreau și să continui să călătoresc la Bucuresti, Londra, New York, Miami și Paris, dar să îmi plătesc totul singura. În plus, vreau să deschid afacerea pe care o plănuiesc de 12 ani. Și vreau sa ies la pensie cam în 6 luni.

  • Îmi dai voie sa îl sun pe Ken ?

Soțul meu râde.

  • Bineînțeles. Doar să nu îl sperii cu toate visele tale româno-americano-japoneze. Transmite-i salutări și spune-i că îi așteptăm la Washington.

”Ken, poți să mă suni?”

”Ai probleme iar cu femei invidie de gelozie?” ( scrie brutal în română)

”Nu. Am probleme cu mine de care nu știe ce vrea să face.” ( răspund incorect, dar pe înțelesul lui)

”Stai pe liniștite. Tu este foarte puternic așa cum bărbat de american. Nu e grije. Noi iubim Ioana chiar bărbat.”

”Ești supărat că am scris despre tine?”

”Nu. Mie place că eu văzut pe tine cu Teo care noi văzut pe în România trecut mulți ani de tinerețe.”

”Dacă nu ești supărat, mă suni să vorbim japoneză?

Nu poate acum. Doar scris.

”Bine. Nu e urgent oricum. Voiam să te întreb dacă ție îți place de Răzvan și Dani.” ( fețe râzând….)

”Sugoi omoshiroi yo ne…aitsura. Nanka ne, Anata no suki-na Shibuya na typu da yo. Betsu ni yoku wakaranai kedo.” ( Băi, ce haioși e ăia! Gen de cum îți place ție la puștii cu argou de Shibuya. Io nu pricep exact, da e mișto.)

Nu pot să cred că m-a sunat să îmi vorbească slang de metrou, dar acest e farmecul nostru. Ne jucăm.

Măi să fie, dacă a auzit Japonia de Răzvan și Dani, atunci eu, cu editură sau fără, merg să îi cunosc! Reușesc să mai fac rost de două cărți publicate sub numele de Ioana Nitobe Garrison ca să pot să ajung la ”Neatza cu Răzvan și Dani”.

Ioana