Bani…mulți bani!

Bani…mulți bani!

Nu voi mai scrie satiră socială decât atunci când socialul va înceta să mai fie demn de satirizat.

În prezent, unul dintre scopurile vieții mele este să întâlnesc cât mai mulți oameni sinceri și onești. Cu toate acestea, aș vrea să vă reamintesc, blând dar insistent, că locuiesc în Washington, D.C….chiar în centrul orașului, nu în suburbii.

Am ocazia să interacționez adesea cu oameni de toate felurile. Din păcate, toți par să aibă în comun un lucru teribil de plictisitor și anume BANII. Mai exact, DOLARII.

Deși e adevărat că fără bani nu se poate, mai puține discuții inutile pe marginea lor ar salva timp și deci bani, conform zicalei americane. Vă ofer un exemplu recent.

O persoană de gen masculin:

– Ah, cutare nu se uită la bani când vine vorba de asta sau de cealaltă.

Lăsând la o parte curiozitatea feminină, cui îi pasă? Ei bine, în acest oraș, s-ar părea că TUTUROR le pasă, în afară de mine. Persoana de gen masculin nu știe asta. Așa că lauda continuă.

– Ar trebui să vii la petrecerea X. Este găzduită de cutare, care nu s-a zgârcit deloc la bani când a organizat-o.

(Alertă de plictiseală…panicându-mi sufletul nefericit, de fost cetățean al unui stat communist)

– Chiar așa? Întreb eu fără a mima măcar interesul.

– Oh, da, sunt înrudiți cu Marea Ducesă de cui-îi-pasă și sunt moștenitorii Rolls Royce-ului care ține de New York Times, ceva de genul.

Nesiguranța mi se strecoară în suflet. Se presupune că sunt scriitoare și cu toate astea nu aș putea niciodată vizualiza asemenea grandomanie, cu atât mai puțin să o născocesc eu însămi.

– Chiar? Mă repet dând dovadă de inteligența unei broaște anesteziate.

– Oh, da, și vor prezenți și Cei Mai Mari Donatori ai nu știu cui care vor plăti regește. Este musai să vii! Taxa de participare este foarte ieftină. Doar 500$. Mulți ar plăti mii de dolari doar pentru ocazia de a vedea crema societății și cât e dispusă ea să cheltuie.

– Chiar? Întreb, implorându-l din priviri să aibă milă și să se oprească.

-Oh, da și e o nimica toată. 500$. Gândește-te! E un mizilic pentru acești donatori de vârf care plătesc o grămadă de bani pentru a-și întreține stilul de viață.

Inspir adânc și număr până la 5 în 3 limbi, apoi întreb:

– De ce au nevoie de cei 500$ pe care nu îi am, pentru o petrecere la care nu vreau să merg chiar dacă ar fi ei cei care m-ar plăti cu 500$?

– Glumești?

– Nu, vorbesc chiar foarte serios.

– Pentru că toată lumea care este cineva va fi acolo.

– Dar dacă eu voi lipsi, atunci în mod evident nu va fi prezentă chiar toată lumea care contează, nu?

– Ba da va fi. Tu ai fi doar unul dintre invitați. Vor fi autori celebri – autori adevărați, politicieni, ambasadori, oameni putred de bogati, inclusiv tipul care a cumpărat recent o casă în valoare de 27 de miliaone de dolari…știi tu cine…

– Aha, am înțeles. Zâmbesc. Cu cât voi fi plătită ca să îmi fac apariția la această petrecere?

Sfârșit. Satira va continua…

Ioana

Traducere: Crenguța Mihăilă-Podolan

Redactare: Roxana Breazu