Impotenţa culturală și alte lecţii pe care nu le-ai învăţat de la mama ta (Partea IV)

Impotenţa culturală și alte lecţii pe care nu le-ai învăţat de la mama ta (Partea IV)

Astăzi voi introduce un concept nou, cel de aculturaţie, care înseamnă de fapt învăţarea şi adaptarea la altă cultură decât a ta proprie.„Putem învăţa şi ne putem adapta la o altă cultură, ne putem aculturaliza şi totuşi putem să nu fim acceptaţi de acea cultură ca participanţi cu drepturi egale; nu ne putem asimila. Acceptarea în societatea mainstream este adesea controlată de cei care aparţin culturii dominante. Cu cât cineva seamănă fizic mai mult şi se comportă asemenea celor aflaţi la putere, cu atât mai uşor devine o parte a a societăţii.” (Gary R. Weaver).

Trist, nu-i aşa?

….Era o zi obişnuită în Washngton, D.C. Într- o sală de de conferinţă erau 14 oameni la o întrunire. Conducătoarea întâlnirii era o femeie de rasă albă, cu păr deschis la culoare şi ochi albaştri, de copil. Era născută şi crescută în America. Era monolingvă, monoculturală şi monosexuală. Bine, știu, unele dintre aceste cuvinte nu există, aşa că le-am inventat eu. Singurul lucru definitoriu pentru sexul acestei persoane era faptul irelevant că purta fustă. Cu excepţia acesteia, ar fi putut trece uşor drept bărbat. Se pare că multe femei moderne au tendinţa de a se „masculiniza” pentru a fi luate în serios şi a nu fi hărţuite sexual sau pentru a nu deveni obiecte sexuale. Am înţeles! Dar există multe alte căi pentru a preveni aceste fenomene. Celelalte persoane erau pierdute într-un văl de discriminare asexuată şi nereligioasă. Erau câţiva asiatici, câţiva europeni, fiecare cu propriul loc de origine neidentificabil.

Ochi albaştri de copil conducea. Bărbaţii păreau să răspundă bine la toate acestea, adică se umileau fizic, dădeau din cap în semn de aprobare la toate lucrurile bune sau absurde emise de individul cu ochi albaştri. Mă refer la această perosană spunând-i „individ”, astfel încât nimeni să nu mă acuze de discriminare sexuală sau de alte asemenea anormalităţi. Una dintre doamnele asiatice de la întrunire dorea să fie percepută ca femeie, în ciuda hainelor ei conservatoare. Era înviorător de feminină în maniere şi conversaţie. Celelalte persoane din grup au încercat să acorde atenţie binei-educate vorbitoare asiatice care, deşi absolvise o universitate americană de vârf, nu avea totuşi abilitatea clară de a vorbi în limba zilei, engleza, din cauza unui puternic accent străin. Cu toate că era cu siguranţă doar parţial „aculturalizată” la cultura americană, în mod clar nu era asimilată. Şi, cu toate că era fizic atrăgătoare, era virtual imposibil să înţelegi o vorbă din ce spunea ( deși avea un vocabular sofisticat). Unii oameni (care au încercat cu adevărat) au înţeles pe aici pe acolo ce spunea, în timp ce alţii nu au priceput nimic. Oricum, nimănui nu părea să-i pese.Apoi a venit rândul unui bărbat cu aspect etnic să vorbească. Se exprima într-o o engleză impecabilă. Şi acum să încercăm să definim noțiunea folosită de mine, aceea de „etnic”, într-un mod cât se poate de simplu: oricine nu are ochi albaştri şi păr blond. În timp ce bărbatul în cauză vorbea în engleză fără cel mai mic efort, din păcate, fizicul îl dezavantaja, la fel si exprimarea, fiind dovada unei lipse inefabile a unei gândiri profunde. Cu toate că vorbea bine, nu prea avea multe de spus sau, cel puţin, nimic interesant. La fel ca vorbitorul anterior,era de origine straina, dar cetăţean american; așadar, a fost întâmpinat cu un ropot de aplauze şi încurajări. A urmat un individ blond, cu ochi albaştri, îndrăzneţ, cu un deosebit de seducător accent englezesc.Şi el este un cetăţean american şi este complet asimilat. Şi cum limba lui natală este engleza şi are ochi albaştri, este „unul dintre noi” în ciuda accentului. Normalitatea discursului şi comportarea sa prietenoasă îl face să fie unul dintre noi în lumea întreagă. Ei, asta este ceva unic! Următoarea vorbitoare era o femeie care dorea clar să fie vazută ca o femeie. Era machiată şi îmbrăcată mai puţin conservator, în haine colorate. Nimeni nu a ascultat ce avea de spus. Era prea agresivă, îşi folosea prea mult mâinile şi îşi rostogolea adesea ochii. Femeile din sală i-au aruncat o scurtă privire dispreţuitoare, iar bărbaţii au ignorat complet atitudinea ei agasantă.

Următorul vorbitor era definitiv etnic, atât ca aparenţă fizică, cât şi ca accent, a vorbit foarte puţin, dar a spus multe! Era inteligent, elegant şi nostim, un adevărat domn, totuşi se comporta cu umilinţă sub supravegherea aspră a şefei cu ochi albaştri a haitei. Poate era doar laş sau înţelesese poate că era „american la alegerea sa proprie” şi definitiv aculturalizat. Ştia cum să-i facă jocul „liderului” aşa că a lăsat-o să creadă că era cea mai bună. Şi este, desigur! Pentru că s-a născut cu toate privilegiile acordate culturii dominante.

Cu dragoste, din Miami, unde cultura dominantă este hispanică. Şi unde “si uno no habla espanol, es dificil convivir.”

Ioana